Șonka: Sistemul Trappist 1 este promițător. Are 7 planete, iar trei dintre ele au mărimea Pământului

0
255

Telescopul James Webb a măsurat în premieră temperatura unei planete „verișoare” a Pământului. (VO) E vorba despre un corp ceresc dintr-un sistem aflat la 40 de ani lumină de Terra, format din șapte planete stâncoase, cu dimensiuni similare cu Terra. Ele orbitează în jurul unei stele mici și reci, iar cea mai apropiată planetă are temperaturi de 230 de grade Celsius, pe partea unde este ziuă. În concluzie, are puțină atmosferă sau nu are deloc, deci nu poate găzdui viaţa, aşa cum o cunoaştem noi. Totuși, sunt șanse ca planetele surori să aibă condițiile propice.

TRAPPIST-1, cunoscut și sub numele 2MASS J23062928-0502285, este un sistem planetar situat la aproximativ 39 de ani-lumină de Pământ. Obiectul principal al acestui sistem este o stea pitică mult mai rece decât Soarele, la limita dintre piticele roșii și piticile cenușii. Wikipedia

Lasă un răspuns