Core Scientific, una dintre cele mai mari platforme de minat bitcoin cotate la bursă în Statele Unite a cerut intrarea în faliment, în timp ce companiile se luptă cu scăderea preţurilor la jetoane şi cu creşterea costurilor pentru activitatea de producere a criptomonedelor, care necesită un consum mare de energie, raportează Financial Times.
Compania a declarat că intenţionează să continue să funcţioneze şi să producă bitcoin în timp ce va încerca să ajungă la un acord de restructurare cu finanţatorii săi.
Platforma de minat criptomonede cotată la Nasdaq este un element constitutiv al indicelui Russell 2000, un indice de referinţă larg răspândit al companiilor americane mai mici, ceea ce înseamnă că falimentul său va afecta portofoliile multor investitori şi va adânci problemele industriei crypto. Valoarea sa de piaţă a atins aproape 3 miliarde de dolari în aprilie, dar de atunci a scăzut la mai puţin de 100 de milioane de dolari, potrivit datelor FactSet.
Acţiunile Core Scientific au scăzut cu 98% în acest an.
www.zf.ro/zf-24/lumea-crypto-mai-primeste-o-lovitura-core-scientific-una-dintre-cele-21434624