1.1 C
Chișinău
joi, 21 noiembrie 2024

Claudiu Tănăselia : Zbor eșuat, dar un test reușit pentru Starship!

Must read

Spre deosebire de primul test, de această dată au funcționat toate motoarele Raptor, atât ale primei trepte (Superheavy), cât și ale treptei secundare (Starship). Racheta a trecut de Max-Q, zona critică, cu presiunea dinamică maximă asupra vehiculului, și a trecut cu bine și de separarea primei trepte!

A fost testat cu succes mecanismul „hot-staging”, separare la cald, adică pornirea motoarelor treptei primare înainte de separarea fizică a celor două trepte.
Din păcate, treapta primară a explodat la scurt timp după separare. Nu este deocamdată clar motivul, dar era de așteptat ca vehiculul să fie supus unor forțe și presiuni mari: atât de la motoarele treptei secundare, cât și forțele aerodinamice ulterioare.

Starship, treapta secundară, a continuat să se afle pe traiectorie nominală timp aproximativ 8 minute după lansare, după care, la 141 km altitudine, motoarele s-au oprit prematur, telemetria a fost pierdută și a fost activat sistemul de auto-distrugere al vehiculului. Nu este clar de ce s-a întâmplat acest lucru.

Zborul a fost unul cu mult mai reușit decât cel precedent, însă din păcate treapta secundară nu a reușit să se înscrie pe orbită și să revină deasupra insulelor Hawaii.

📸: Andrew McCarthy

Claudiu Tănăselia

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la Financiarul Moldova ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura