Una dintre cele mai mari vinării din Moldova a înregistrat o creștere impresionantă a exporturilor

0
7

Chişinău, 18 apr. /MOLDPRES/. Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileștii Mici” a înregistrat o creștere impresionantă, cu 88.8 la sută, a exporturilor în lei, în primul trimestru al acestui an, față de perioada similară a anului precedent. Una dintre cele mai mari vinării din Republica Moldova a produs în total 1,4 milioane de sticle de vinuri, informează MOLDPRES.

Principala piață de desfacere a vinurilor produse la Mileștii Mici a devenit China, cu o cotă de 80 la sută din total exporturi, după care urmează Polonia – 7 la sută, SUA – 6 la sută, Emiratele Arabe Unite – 4 la sută. Cantități mai mici au fost livrate în Letonia și Elveția. Se bucură de popularitate noua serie de vinuri „Mileștii Mici” cu Indicația Geografică Protejată a recoltei din anii 2016 și 2017, care a devenit posibilă după procurarea unor utilaje noi pentru îmbutelierea și marcajul sticlelor cu etichete moderne.

În primele trei luni ale acestui an, peste 3 500 de turiști au vizitat galeriile subterane, cu o pătrime mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Au fost organizate 675 excursii și degustări, cu 21 la sută mai mult decât în primul trimestru al anului 2017. În ianuarie 2018, pe teritoriul Combinatului a fost organizat un festival unic de tradiții de iarnă din întreaga republică, „Gerar Fest”, la care au participat circa 2000 de persoane.

Organizarea evenimentelor vinicole reprezintă o parte importantă a strategiei de dezvoltare a turismului ca una din liniile principale de activitate a Combinatului „Mileștii Mici”. Pentru a atrage noi parteneri pentru dezvoltarea turismului, reprezentanții Combinatului „Mileștii Mici” au participat la expoziții internaționale din Moscova, Berlin și București.

mai mult la :   www.moldpres.md/news/2018/04/18/18003100

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here